Extrem de fals
De ce sporturile de nisa / cu mai putini practicanti / spectaculoase sunt considerate sporturi extreme?? Nu am inteles niciodata lucrul asta.
De curand am citit un fff bun cover story in Biz (Lifestyle X-Treme - nr 146) in care cativa manageri exact asta spuneau - ca fac sporturi extreme etc etc doar pentru ca au fost de cateva ori la sportul X. Si aud mereu in jurul meu acelasi lucru.
In primul rand ca marea majoritate a sporturilor nu sunt extreme, ci pot avea moduri extreme de practicare, pe care doar profesionistii cu (zeci de) ani de experienta in sportul respectiv le pot practica oricum. De exemplu:
- schiatul pe vai / printre copaci si pe pante, nu pe drept (evident) vs schiat pe valea dorului
- downhill prin padure la mountainbike vs coborat de la 1400 in Sinaia pe sosea
- catarare la liber vs catarare asigurat in mansa
- base-jumping vs parasutism
Extremul tine de gradul de risc mai ales legat de libertatea de a gresi in executie si a remedia pe parcurs, nu de adrenalina, pt ca adrenalina au unii si cand urca 2 trepte in tramvai. Si nici (doar) de curaj sau ma rog, nebunie.
So - data viitoare cand vreti sa povestiti cuiva cum ca v-ati apucat de snowboard, schi, sah sau altele DECI faceti sport extrem, uitati-va putin in jur la ce fac ceilalti. Si nu, nu e nimic extrem in bunjee jumping, pentru ca nu presupune sa faci absolut nimic in afara de a te arunca de pe o baza fixa si a astepta sa se linisteasca un elastic care te tine oricum, indiferent ca ai lesinat, dai din maini si din picioare sau inchizi ochii de frica.
Dragos are un editorial in Dilema Veche (bravo ma) in care povesteste cam de acelasi lucru si in care zice ca adrenalina e fff buna mai ales la stres. Exact si as adauga ca indiferent de modul in care o generezi. Si - ca si el, nici eu nu fac niciun sport extrem. Poate vreodata o sa fac, cine stie.
“Fake Tales Of San Francisco” - Arctic Monkeys
22 comments September 11th, 2007
